Să privim mai în profunzime la ce ne referim atunci când vorbim despre cunoștințe, abilități, atitudini și valori ca obiective de învățare și să explorăm cum le-am putea folosi pentru a dezvolta experiențe de învățare pentru cursanții noștri.
Cunoașterea ca scop de învățare, se poate referi atât la cunoștințe faptice (de exemplu, fapte, concepte, principii și teorii), cât și la cunoștințe procedurale (de exemplu, cum să faci ceva, cum să folosești ceva și/sau să aplici ceva). Ne propunem să dezvoltăm cunoștințele și înțelegerea unui anumit subiect, disciplină sau temă, cursanților noștri, în conformitate cu programa studiată.
Abilitățile ca scop de învățare, se referă la abilitățile și competențele fizice și mentale. Acestea pot include abilități fizice (de exemplu, coordonarea ochi-mână) și abilități mentale (de exemplu, gândire critică, soluționare de probleme și comunicare), precum și dezvoltarea abilităților digitale, cum ar fi capacitatea de a folosi tehnologia pentru învățare.
Atitudinile ca scop de învățare, se referă la convingerile și opiniile pe care le dezvoltă cursanții. Acestea pot include atitudini față de subiect, față de ate persoane și față de lume în general, precum și dezvoltarea unor atitudini pozitive (de exemplu, respect, empatie și responsabilizare). Atitudinile exprimă de obicei ceea ce gândesc cursanții despre ceva anume.
Valorile ca scop de învățare se referă la principiile morale și etice pe care cursanții le dezvoltă. Aceasta poate include dezvoltarea valorilor pozitive (de exemplu, integritate, responsabilitate și corectitudine), precum și valori legate de un anumit subiect (de exemplu, importanța mediului în Științe sau o apreciere a procesului decizional bazat pe dovezi în Istorie). Valorile exprimă de obicei ceea ce cursanții consideră că este semnificativ.
O hartă simplă a cunoștințelor, abilităților, atitudinilor și valorilor ar putea arăta astfel:
Putem realiza o hartă foarte simplă care să arate vizual cunoștințele, abilitățile, atitudinile și valorile pe care sperăm că cursanții noștri le vor dezvolta printr-o experiență de învățare.
Această hartă poate acoperi un curs complet sau o programă, un anumit proiect sau unitate de studiu sau chiar o singură lecție. Nu ne vom concentra întotdeauna în mod egal asupra tuturor acestor patru tipuri de obiective, iar obiectivele care sunt cele mai importante pentru noi, vor varia în funcție de cui predăm, de programa pe care o urmează și de libertatea pe care o avem în calitate de profesori, de a dezvolta abordările noastre de predare și învățare.
Activitate: Cartografierea Cunoștințelor, Abilităților, Atitudinilor și Valorilor
Gândiți-vă la o clasă, un subiect sau un curs pe care îl predați și realizați o grilă care să indice cunoștințele, abilitățile, atitudinile și valorile pe care doriți sau de care aveți nevoie ca cursanții să le dezvolte pe durata timpului în care lucrează și studiază cu dvs.
Puteți utiliza Modelul de Cunoștințe, Abilități, Atitudini și Valori prezentat mai sus.
Odată ce ați completat în întregime grila, revizuiți ideile pe care le-ați notat.
Care intrare, pentru fiecare dintre cele patru tipuri, considerați că este cea mai importantă?
Dacă cursanții dvs. ar putea prelua un singur lucru din timpul pe care îl studiază cu dvs., ce cunoștințe, aptitudini, atitudine sau valoare ați dori să fie acesta?
"(Required)" indicates required fields